11 firme vor expune o gamă diversificată de produse la prima ediţie a „EXPO CÂMPIA TURZII”


Primarul Dorin Nicolae Lojigan invită comunitatea să participe în data de 2 august 2017, la prima ediţie „EXPO CÂMPIA TURZII”, desfăşurată în cadrul Zilelor Municipiului Câmpia Turzii 2017.

Un număr de 11 firme şi-au exprimat disponibilitatea de a fi partenerii noştri şi de a expune pentru cei prezenţi o gamă diversificată de servicii locale, produse meşteşugăreşti şi creaţii handmade cu demonstraţie.

Având în vedere faptul că este vorba de un concept nou care se adresează întregii comunităţi locale, indiferent de vârstă sau preocupare, activităţile desfăşurate miercuri, 2 august 2017, începând cu ora 16.00, în Piaţa Tricolorului, sunt adresate persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, operatorilor economici, instituţiilor, asociaţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale, producătorilor şi meşteşugarilor din municipiul nostru, care doresc să îşi promoveze serviciile şi produsele.

Totodată, expoziţia permite şi vânzare de produse pentru buzunarul fiecărui vizitator.

„Prin organizarea primei ediţii a EXPO CÂMPIA TURZII ne dorim să susţinem cu succes dezvoltarea mediului de afaceri local şi să contribuim la promovarea acestuia, încurajând spiritul antreprenorial şi dezvoltarea fiecărei pasiuni în parte. Vă îndemn să veniţi în număr cât mai mare la această expoziţie şi să apreciaţi măiestria, dăruirea şi conceptul fiecărui participant ”, transmite primarul Lojigan.

Atelierul de creativitate al acestei ediţii oferă vizitatorilor ocazia de a cunoaşte îndeaproape antreprenoriatul local şi de a crea noi oportunităţi valorice pentru comunitatea noastră.

Expoziţia va fi deschisă între 16.00-20.00 în Piaţa Tricolorului, miercuri 2 august 2017, iar cu începere de la ora 17.30, Fanfara „Promenada” va oferi publicului un concert de muzică de promenadă pe terasa Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close