Dorin Lojigan: „Am încredere în colegii din Consiliul Local!”

În contextul tensiunilor iscate de neacordarea votului din partea unor consilieri locali pentru implementarea proiectului permiselor, înmatriculărilor, pașapoartelor și cazierelor, primarul Dorin Lojigan transmite un mesaj în care face apel la calm.

„Ultima săptămână a fost, poate, cea mai tensionată perioadă din acest mandat, unde orgoliile, emoțiile și trăirile de moment au influențat mesajele emise, atât de politicieni, cât și de dumneavoastră, în spațiul public. (…)

A venit, așadar, momentul să ne calmăm, să lăsăm consilierii locali să vă reprezinte și să-și facă treaba pentru care i-ați ales. Știu că mulți dintre voi și-au anunțat dorința de a participa la ședință, însă devreme ce obiectivul comun al orașului este atins, iar mesajul transmis de cetățeni a fost ascultat, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii trebuie lăsat să lucreze în liniște, fără presiuni inutile”, a transmis edilul.

Totodată, Lojigan susține că a primit asigurări din partea unor consilieri care au votat negativ că acest proiect va fi votat și aprobat în cadrul ședinței de astăzi.

„Astăzi, de la ora 16.00 va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, iar pe ordinea de zi a acesteia se află un singur proiect de hotărâre: „Proiect de hotărâre privind aprobarea măsurilor necesare în vederea transmiterii în folosință gratuită a imobilului teren și construcție situat în municipiul Câmpia Turzii, str.George Coșbuc, nr.24.”.

Din discuțiile purtate cu liderii partidelor politice, am primit asigurări că mesajele dumneavoastră au fost ascultate și că acest proiect va fi votat și aprobat”, a mai subliniat primarul.

Distribuie articolul

Leave a Comment