Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Câmpia Turzii, a fost implicat într-un grav accident de circulație produs pe raza localității Copăceni. Incidentul rutier s-a petrecut ieri, 27 decembrie, în jurul orei 12:15. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, un bărbat în vârstă de 68 ani, din Cluj-Napoca, la plecarea de pe loc cu autoturismul, a efectuat un viraj la stânga pentru a întoarce, însă nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de bărbatul din Câmpia Turzii, care circula regulamentar, în…
Lună: decembrie 2017
Aproximativ 218.000 de lei, fonduri naționale, pentru modernizarea iluminatului public din Câmpia Turzii
Primarul Dorin Lojigan a semnat astăzi, 27 decembrie, un nou contract de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Este vorba de documentul care aduce către Câmpia Turzii suma de 217.744,93 de lei, sumă necesară pentru realizarea obiectivului de ivestiții „Trecerea în subteran a cablurilor de iluminat public și modernizare iluminat public în zona centrală a Municipiului Câmpia Turzii”. „Din totalul investiției de 509.950,67 lei am recuperat aproape jumătate prin intermediul acestei finanțări, făcând astfel o economie consistentă la bugetul local…
Adăposturi provizorii pentru oamenii străzii din Câmpia Turzii
Autoritățile locale din Câmpia Turzii, prin intermediul Serviciului Public Local de Asistență Socială, pun la dispoziția oamenilor fără locuință din municipiu adăposturi provizorii. Acestea sunt amenajate în incinta locuințelor modulare, situate pe strada Vasile Goldiș. Momentan sunt cazate patru persoane. Pe lângă cazare, persoanele în cauză beneficiază și de alte servicii de asistență socială, prevăzute de legea 292/2011. „Fiecare cetățean al comunității noastre este important în mecanismul denumit – societate, astfel că nu putem să rămânem impasibili la situația periculoasă pe care expunerea la temperaturi reci o poate genera pentru persoanele…
Noi investiții de aproximativ 2 milioane de euro, în Câmpia Turzii
SC TERRAN SISTEME DE ÎNVELITORI deschide prima linie de producție din țară la Câmpia Turzii. Recepția la terminarea lucrărilor a fost efectuată ieri, 21 decembrie, în prezența autorităților locale. Lucrările au constat în reamenajarea a două hale în cadrul Combinatului Industria Sârmei, în vederea dezvoltării unei linii de producție a țiglei ceramice. Investiția totală a lucrării de construire, la care se adaugă echipamente, instalații, linia de producție și o clădire de birouri, este de aproximativ 2 milioane de euro. Pentru început, capacitatea de producție este de 36 țigle/minut și se…
Străzi salubrizate modern, în Câmpia Turzii. Compania de Salubritate a achiziționat o automăturătoare
Primăria Municipiului Câmpia Turzii a realizat, prin intermediul operatorului de salubritate din municipiu, o achiziție menită să faciliteze și să eficientizeze curățirea străzilor. Recepția unei automăturătoare noi a fost efectuată ieri, 21 decembrie, aceasta fiind achiziționată în sistem de leasing, pe o perioadă de 72 de luni, de către Compania de Salubritate S.A. din Câmpia Turzii. Prețul de achiziție al utilajului a fost de 794492.28 lei, fără TVA, iar oferta câștigătoare a fost depusă de către societatea B.T. Best Tools Company SRL. Automăturătoarea va putea fi folosită atât pentru măturarea și…
Programul de funcționare a famarciilor din Câmpia Turzii, în zilele libere din 2018
Conducerea Primăriei Municipiului Câmpia Turzii a făcut public prgramul de funcționare a farmaciilor din oraș, în zilele care vor fi libere de la stat anul viitor. În 2018, românii vor avea 14 zile libere: trei zile în ianuarie, două zile în aprilie, trei zile în mai, câte o zi în iunie, august și noiembrie și trei zile în decembrie. Dintre acestea, trei vor fi în zile de weekend: prima zi de Paște, prima zi de Rusaliiși 1 decembrie.
SUA vor investi 2,95 milioane de dolari în aerodromul militar din Câmpia Turzii
Statele Unite anunță că vor investi peste 200 milioane de dolari în bazele aeriene din Estul Europei. Acțiunea face parte dintr-o inițiativă ce ar urma să împiedice „agresiunea Rusiei”, scrie airforcetimes.com. Astfel, la aerodromul militar din Câmpia Turzii urmează să fie investiți 2,95 milioane de dolari. Proiectul este inclus în legislația de apărare a SUA pentru anul fiscal 2018. Acesta a fost semnat în 12 decembrie a.c., de către președintele Donald Trump. Astfel, Air Force a fost autorizat să cumpere teren și să construiască baze în afara Statelor Unite. În acest an,…
CJ Cluj sprijină actualizarea planurilor urbanistice generale ale comunelor clujene
Planurile urbanistice generale (P.U.G.) și regulamentele locale de urbanism (R.L.U.) ale 31 de comune clujene vor fi actualizate. În acest sens, Consiliul Județean Cluj a semnat un act adițional la contractul încheiat deja cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Prin intermediul acestui act, suma inițial alocată a fost suplimentată cu 200.000 de lei. Așadar, valoarea totală alocată județului Cluj pentru elaborarea și/sau reactualizarea P.U.G.-urilor și R.L.U.-urilor celor 31 de comune clujene este de 980.612,38 lei, termenul de finalizare a documentațiilor fiind ultima zi a anului următor. „Actualizarea…
„Când s-a născut Domnul Sfânt” – concert coral de colinde organizat în Câmpia Turzii
Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii, în colaborare cu Corul „Astra”, al Centrul Cultural Câmpia Turzii, anunță organizarea concertului coral „Când s-a născut Domnul Sfânt”. Evenimentul, aflat la a XXVII-a sa ediție, va avea loc joi, 21 decembrie a.c., cu începere de la ora 17:00, în sala de spectacole „Mircea Mihășan” din municipiu. Vor urca pe scenă: Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” Cluj Napoca – dirijor pr. prof.univ. dr. Vasile Stanciu, Cameratta Academica Porolissensis Zalău – dirijor prof. dr. Ioan Chezan, Corul „Armonia” Turda – dirijor pr. Sebastian Zăhan, Corul „Astra” Câmpia…
Tinerii liberali din Câmpia Turzii au reamenajat sala de aşteptare a Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna”
Tinerii liberali Din Câmpia Turzii au ajutat la reamenajarea sălii de aşteptare a Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna”. Astfel, seria evenimentelor iniţiate de TNL Câmpia Turzii, orientate înspre două dintre domeniile de mare importanță în orice comunitate, educaţia şi sănătatea, continuă. Noile picturi pe pereții sălii de așteptare, jucăriile, mobilierul vesel pentru copii, îmbrăcate în culori vii, au fost gândite pentru a oferi micuţilor afectați de diverse probleme de sănătate și care sunt nevoiți să treacă pe la urgențe, un imbold de a zâmbi şi de…