O echipă a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa miercuri, 2 iulie 2025, începând cu ora 9:30, în localitatea Tritenii de Jos, pentru a prelua documentele necesare eliberării cărților de identitate, în cadrul unei acțiuni derulate cu ajutorul stației mobile. Activitatea se va desfășura la Căminul Cultural al comunei și se adresează cetățenilor care: trebuie să-și schimbe adresa de domiciliu din cauza modificării nomenclatorului stradal, au acte de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, împlinesc 14 ani și trebuie să…
Lună: iunie 2025
Campania gratuită de colectare a deșeurilor speciale continuă până la finalul anului
Primăria Câmpia Turzii, în parteneriat cu operatorul regional de salubritate Supercom SA, continuă campania gratuită de colectare a deșeurilor speciale, oferind locuitorilor orașului posibilitatea de a preda responsabil deșeurile voluminoase, textile, periculoase și cele provenite din lucrări de amenajare. Locația de colectare: containerele speciale vor fi amplasate lângă platforma din Parcul Municipal Berc, în apropierea foișorului de lemn. Program: în intervalul 08:00–14:00, în următoarele zile de vineri: 18 iulie 2025 22 august 2025 12 septembrie 2025 24 octombrie 2025 21 noiembrie 2025 19 decembrie 2025 Tipuri de deșeuri acceptate: Deșeuri…
Motociclist rănit într-un accident la Bolduț. A fost chemat elicopterul SMURD
Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă, în localitatea Bolduț, comuna Ceanu Mare, unde un motociclist a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Turda, alături de o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Motociclistul, un bărbat de aproximativ 45 de ani, a fost găsit conștient și cooperant, primind îngrijiri medicale la fața locului. Având în vedere natura accidentului și pentru a sprijini intervenția medicală, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, care urmează…
Două persoane reținute și puse sub control judiciar după două agresiuni comise în aceeași zi, la Viișoara
Două persoane, un bărbat de 36 de ani și un tânăr de 18 ani, au fost reținute de polițiștii din Câmpia Turzii după ce, pe 19 iunie, au agresat fizic doi bărbați în localitatea Viișoara, pe fondul unor conflicte mai vechi. În cursul zilei de 25 iunie, cei doi au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Conform IPJ Cluj, primul incident a avut loc în jurul orei 16:15, pe strada Abatorului din Viișoara, unde cei doi suspecți ar fi atacat un tânăr de 20…
Cinci bărbați reținuți după un scandal cu bâte și răngi în fața unui magazin din Câmpia Turzii
Un conflict violent izbucnit pe 13 iunie, în fața unui magazin de pe strada 1 Decembrie 1918 din Câmpia Turzii, s-a soldat cu rănirea a cinci persoane și reținerea acestora de către polițiști, după aproape două săptămâni de cercetări. Incidentul a avut loc în jurul orei 20:40, când un bărbat de 33 de ani a sunat la 112 pentru a anunța o altercație între mai multe persoane. Potrivit anchetatorilor, bărbatul respectiv, însoțit de tatăl său, s-a deplasat la fața locului având asupra sa obiecte contondente. Pe terasa magazinului, cei doi…
Se modernizează un sector important din DJ 151C, la granița cu județul Mureș
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 151C, pe sectorul cuprins între limita cu județul Mureș și Tritenii de Jos, până la intersecția cu DJ 150. Lucrările vizează un tronson de peste 10 kilometri, situat între pozițiile kilometrice 12+500 și 22+728. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestor intervenții: „Prin aceste categorii de lucrări de întreținere dorim să îmbunătățim infrastructura rutieră și să asigurăm un grad cât mai ridicat de siguranță rutieră, pe întreaga rețea de drumuri județene aflate…
Accident grav la Viișoara: O femeie a murit, iar cinci persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite
Un accident rutier grav s-a produs în seara zilei de 16 iunie 2025, în jurul orei 20:00, pe DJ 150, în afara localității Viișoara, județul Cluj. În coliziune au fost implicate două autoturisme care circulau din sensuri opuse. Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, accidentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum de către un bărbat de 35 de ani, din județul Mureș. Impactul a avut urmări deosebit de grave: șase persoane au fost rănite, inclusiv doi minori de 4 și 14 ani,…
Decizie inedită în materia achizițiilor publice: Curtea de Apel Cluj, corectă și imparțială, în contradictoriu cu sine însăși
Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, prin completul 2 CSA, a admis, în data de 2 iunie, plângerea formulată de către petentă, prin avocat Iulia Maria Rus, împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1126/C4/1089/1095, pronunțată la data de 25.05.2025, și a modificat în parte decizia menționată, în sensul că a admis parțial contestația formulată de către petentă, a anulat raportul procedurii nr. 2136/20.03.2025 și adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2139/20.03.2025, în ceea ce privește oferta asocierii intimatei, și a obligat…
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, în vizită oficială la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii
Doamna Maria Forna, prefectul județului Cluj, a efectuat astăzi o vizită oficială la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, un gest care subliniază recunoașterea rolului strategic pe care această unitate militară îl joacă în apărarea națională și în arhitectura de securitate a flancului estic al NATO. În cadrul vizitei, doamna prefect s-a întâlnit cu Generalul de flotilă aeriană Cătălin-Eugen Micloș, comandantul bazei, precum și cu locțiitorul comandantului, Comandor Adrian Cîrjău, și o parte din echipa de conducere. Discuțiile au vizat dezvoltarea strategică a Bazei 71 Aeriene, modernizarea…
Toți elevii din satele județului Cluj pot veni acum la școală cu microbuzul
Consiliul Județean Cluj a anunțat marți, 3 iunie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de președintele Alin Tișe, că va suplimenta cu nouă unități numărul microbuzelor școlare electrice achiziționate prin două proiecte derulate din fonduri europene și naționale. Astfel, numărul total al acestor vehicule crește de la 59 la 68. Suplimentarea a fost posibilă ca urmare a economiilor obținute în urma implementării proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). „Economiile rezultate în urma derulării investițiilor ne-au permis suplimentarea numărului…
