Un accident rutier s-a produs miercuri, 1 octombrie, în municipiul Câmpia Turzii, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice. În urma impactului, șoferul și un copil de 6 ani, pasager în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, accidentul a avut loc în jurul orei 16:15, pe strada Iancu Jianu, în direcția străzii Laminoriștilor.
La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Câmpia Turzii. Din primele date, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp de susținere a rețelei electrice.
În urma accidentului, conducătorul auto și pasagerul minor, în vârstă de 6 ani, au fost transportați la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Polițiștii precizează că șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și a cauzelor exacte ale evenimentului rutier.
