Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au desfășurat, în data de 2 octombrie a.c., o acțiune de amploare cu caracter preventiv și reactiv, menită să consolideze siguranța publică, să prevină infracțiunile și să combată faptele ilegale.
Activitățile s-au desfășurat între orele 10.00 și 13.00, într-un sistem integrat, care a implicat verificări în trafic, controale în zone cu risc criminogen și acțiuni specifice în domeniul transportului și comercializării materialului lemnos.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, în cadrul acțiunii:
- au fost verificate 6 locații de cazare a cetățenilor străini;
- au fost controlate 57 de persoane de cetățenie străină;
- au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei, pentru abateri de la regimul rutier;
- au fost reținute două certificate de înmatriculare;
- a fost aplicată o sancțiune contravențională de 500 de lei conform Legii 61/1991, privind ordinea și liniștea publică.
Reprezentanții Poliției municipiului Câmpia Turzii au transmis că aceste acțiuni vor continua în perioada următoare, având ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță, prevenirea faptelor antisociale și responsabilizarea participanților la trafic.
„Ne dorim să consolidăm siguranța comunității prin acțiuni ferme, dar și printr-un dialog constant cu cetățenii. Respectarea legii și a regulilor de conviețuire socială este esențială pentru o comunitate sigură și civilizată”, au transmis reprezentanții instituției.
