Amenințări cu pistolul în trafic, pe străzile din Câmpia Turzii

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii- Biroul de Investigații Criminale cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare un mandat de perchiziție domiciliară și de perchiziția unui autovehicul, în vederea identificării unei arme de foc, ce prezintă interes într-un dosar penal.

În fapt, în cursul lunii ianuarie a.c., trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani, au sesizat faptul că în timp ce se deplasau pe o stradă din Câmpia Turzii, în zona unei treceri de pietoni, o persoană necunoscută, aflată la volanul unui autoturism, i-ar fi amenințat pe aceștia, având asupra sa, posibil, o armă de foc.

În temeiul celor sesizate, polițiștii au derulat mai multe activități de interes operativ pentru clarificarea situației și identificarea persoanei reclamate.

Astfel, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat din Câmpia Turzii, care la data reclamată în sesizare a condus un autoturism fără a avea dreptul de a conduce.

În acest context, în cadrul perchizițiilor desfășurate au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, fără a fi identificată o armă de foc.

Cercetările sunt derulate în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor faptei, sub infracțiunile de amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Activitățile au fost derulate cu sprijinul efectivelor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Distribuie articolul

Leave a Comment