Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii organizează prima cafenea culturală din municipiu

Membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici Câmpia Turzii anunță că au în vederea organizarea primei cafenele culturale în municipiu. Pentru realizarea acestui proiect, a fost aleasă Cafeneaua Vis-à-Vis, fostă “Esenţa”.

Scopul organizării acestei cafenele culturale este acela de a îmbunătăţi viaţa culturală a oraşului prin transformarea unor localuri ale urbei în puncte culturale.

Primul eveniment pe care îl va găzdui cafeneaua va fi în data de 11 mai a.c., începând de la ora 18:00.

„Sunteţi invitaţi nu doar la un vernisaj de artă, ci şi la o seară literară unde artiştii îşi vor citi creaţiile proprii, o seară în care puteţi afla mai multe despre artiştii din cadrul AAP Câmpia Turzii, o seară în care puteţi întreba orice şi unde putem purta discuţii deschise despre artiştii oraşului, artiştii din AAP C. Turzii, artă în general, actul creativ, cultură”, transmit organizatorii.

Intrarea la eveniment este gratuită.

Distribuie articolul

Leave a Comment