Cu prilejul Zilei Aviației, în toată țara vor fi organizate diferite manifestații. Astfel, în numai două săptămâni și Câmpia Turzii va fi în sărbătoare.
Sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 09.00, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii.
În programul evenimentului sunt incluse expoziţii statice cu tehnică militară, lansări de paraşutişti şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Puma, IAR-99, IAR-316B şi C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, dar şi Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, Skydive Transilvania, Aeroclubul Luncani, se arată într-un comunicat emis de MAPN.
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene se sărbătorește în fiecare an la 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.