Pompierii Detașamentului Turda au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată în apropierea străzii Republicii din municipiul Câmpia Turzii. Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 12:20, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, dintre care una de mare capacitate, o autoscară, precum și un echipaj SMURD. Intervenția a fost sprijinită și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Câmpia Turzii. Flăcări violente, locuința distrusă în totalitate La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flăcări…
Categorie: Actualitate
Bărbat reținut pentru distrugere, furt și amenințare în zona Ceanu Mare
Un bărbat de 56 de ani din comuna Ceanu Mare a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, în urma unei anchete coordonate de procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda. Măsura a fost dispusă la data de 7 aprilie de polițiștii din cadrul Secția 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, sub supravegherea procurorului de caz, bărbatul fiind bănuit de distrugere în formă continuată (cinci acte materiale), furt, amenințare și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice. Potrivit anchetatorilor, faptele ar…
Impact violent în Viișoara! 7 persoane la spital după un accident provocat de un tânăr
Un accident rutier grav a avut loc în județul Cluj, în urma căruia șapte persoane au ajuns la spital, după o coliziune violentă între două autoturisme. Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 22:50, pe drumul județean 150, în afara localității Viișoara. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, accidentul a fost provocat de un tânăr de 22 de ani, din comuna Ceanu Mare, care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Concret, șoferul circula dinspre Câmpia Turzii spre Tritenii de Jos, iar într-o curbă la dreapta ar fi…
Scandal pe terasa unui restaurant din Câmpia Turzii: trei răniți și foc de armă accidental în timpul intervenției poliției
Un incident violent petrecut în noaptea de 22 martie a mobilizat forțe importante de ordine în Câmpia Turzii, după ce mai multe persoane s-au luat la bătaie pe terasa unui restaurant din municipiu. Polițiștii au fost alertați în jurul orei 01:00 printr-un apel la 112, un bărbat semnalând o altercație în care ar fi fost folosit și un obiect tăietor-înțepător. La sosirea echipajelor, oamenii legii au identificat un tânăr de 21 de ani care prezenta o plagă tăiată la nivelul coapsei. Acesta le-a indicat direcția în care s-ar fi deplasat…
Bărbat arestat preventiv pentru tentativă de viol în comuna Luna
Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Luna a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de viol și lovirea sau alte violențe, în urma unui incident petrecut la începutul lunii martie. Potrivit informațiilor transmise de Poliția Română, polițiștii din cadrul Secția 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați în 7 martie, în jurul orei 22:00, cu privire la un incident petrecut într-un imobil din localitate. Din cercetările efectuate a reieșit că bărbatul ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie…
Șofer prins cu 204 km/h pe Autostrada A3, deși avea permisul suspendat
Un tânăr de 29 de ani, din județul Sibiu, a fost depistat de polițiști în timp ce circula cu 204 km/h pe Autostrada A3, pe un sector unde limita maximă admisă este de 130 km/h. Incidentul a avut loc în data de 1 martie, în jurul orei 02:35, pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, la kilometrul 12, pe sensul de mers spre Turda. Șoferul a fost oprit de polițiștii din cadrul Biroul de Poliție Autostradă A3 Turda-Borș. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul avea dreptul de…
Dorin Lojigan: Investițiile private din Câmpia Turzii au depășit un miliard de euro
Invitat în cadrul emisiunii Horia Nasra Show, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a prezentat situația investițiilor private atrase în zona industrială a orașului începând cu anul 2016. Edilul a subliniat că valoarea totală a capitalului privat atras în municipiu a depășit pragul de un miliard de euro: „Suma la acest moment depășește un miliard de euro investiții private atrase în zona Câmpia Turzii, în zona industrială a municipiului nostru.” Revitalizarea fostei platforme industriale Primarul a explicat că, la începutul mandatului său, situația fostului combinat industrial era una problematică. Deși…
Tânăr de 18 ani, reținut pentru o serie de furturi comise în Câmpia Turzii
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii – Biroul de Investigații Criminale au dispus, la data de 5 februarie, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Viișoara, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, cu șase acte materiale. Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, oamenii legii au fost sesizați cu privire la mai multe furturi comise pe raza municipiului Câmpia Turzii. Faptele vizau anexa unei locuințe, scările unor imobile, dar și un autoturism. În urma cercetărilor…
Doi pietoni răniți într-un accident rutier produs pe strada Luminoriștilor din Câmpia Turzii
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc în data de 2 februarie, în jurul orei 12:10, pe strada Luminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii. Potrivit informațiilor preliminare furnizate de polițiști, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Alba, ar fi acroșat doi pietoni în momentul pătrunderii pe strada Luminoriștilor. Victimele sunt o femeie de 55 de ani și un bărbat de 69 de ani, ambii domiciliați în municipiul Câmpia Turzii. În…
Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii. Potrivit informațiilor furnizate de poliție, la data de 20 ianuarie, în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentare, oamenii legii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 17 ianuarie,…
