Comuna Papiu-Ilarian a inaugurat un nou cămin destinat persoanelor vârstnice

Reprezentanții Primăriei Câmpia Turzii informează cetățenii asupra faptului că a fost inaugurat un nou cămin destinat persoanelor vârstnice în comuna Papiu-Ilarian, județul Mureș.

Obiectivul, construit din fonduri europene este pregătit să asigure tot confortul şi asistenţa necesară pentru această categorie de vârstă.

Căminul dispune de 12 camere cu două paturi, utilate cu mobilier şi adaptate nevoilor seniorilor, precum şi asistenţă 24 din 24 h.

Sunt admise persoanele vârstnice care se gasesc în una din următoarele situaţii:

  • nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau a unor persoane obligate la aceasta, potrivit dipsoziţiilor legale în vigoare;
  • nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;
  • nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;
  • se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale datorită vârstei, bolii ori stării fizico-psihice;
  • necesită îngrijire medicală permanentă deosebită care nu poate fi asigurată la domiciliu.

Informaţii suplimentare puteţi obţine la numerele de telefon: 0265-715112 int.115- Kupas Ildiko, 0265-715258 sau 0758-501289-Szekelly Elemer Tibor, sau accesând linkul https://www.facebook.com/PapiuIlarian2017.

Distribuie articolul

Leave a Comment