DJ 107F limită județ Alba – DN 1F Luncani va beneficia de ample lucrări de modernizare


Patru noi sectoare de drumuri județene administrate de Consiliul Județean Cluj vor beneficia, în plus, de ample lucrări de reabilitare și modernizare, în urma atragerii de către autoritățile județene a unor sume suplimentare.

Astfel, drumurile județene ce vor beneficia de lucrări în profunzimea drumului, începând de la fundație și terminând cu așternerea a două straturi de asfalt, sunt:

  • DJ 161E Habadoc-Buza-Feldioara-Hodaie,
  • DJ 107F limită județ Alba-DN 1F Luncani,
  • DJ 109D (DJ 161) Jucu de Sus-DN 1C,
  • DJ 182E Chiuiești-Mănăstirea Cășiel .

„Vestea bună pentru clujeni e aceea că, începând cu anul viitor, după finalizarea lucrărilor, aceste patru artere se vor prezenta în condiții excelente, la un nivel tehnic și funcțional extrem de ridicat”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Necesitatea derulării acestor lucrări de modernizare, a căror valoare totală este de cca. 15 milioane de lei, a fost determinată de starea avansată de degradare a părții carosabile, generată atât de structura slabă cât și de traficul intens desfășurat.

Conform informațiilor oferite de autoritățile județene, cele patru drumuri sunt afectate de multiple degradări de suprafață – fisuri și crăpături, denivelări, suprafețe fără aderență, etc., precum și defecte care afectează capacitatea portantă, respectiv planeitatea suprafeței de rulare, motiv pentru care acestea nu mai respectă condițiile tehnice de utilizare în siguranță.

Așadar, principalele lucrări de modernizare a acestora constau în realizarea de fundații, așternerea stratului de piatră spartă, edificarea de poduri și podețe, executarea de ziduri de sprijin și acostamente, amenajarea de racordări la drumurile laterale, tăierea vegetației de pe marginea drumului, turnarea covorului asfaltic și a stratului de uzură, respectiv executarea de marcaje și semnalizări rutiere.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close