Primăria Câmpia Turzii anunță că începe distribuirea formularelor și a listei cu actele necesare pentru acordarea ajutoarelor de încălzire. Beneficiarii vor primi acest ajutor în perioada 01 noiembrie 2016 – 31 martie 2017 (5 luni).
Astfel, începând de luni, 24 octombrie, persoanele interesate se pot deplasa la sediul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială din Câmpia Turzii (str.Griviţei, nr. 8A) pentru a primi cererile. Preluarea cererilor însoţite de actele doveditoare va începe în 1 noiembrie, la ghişeul de Relaţii cu Publicul al Serviciului Public Local de Asistenţă Socială.
Termenul limită de depunere a acestora este 20 noiembrie a.c. Persoanele care vor depune cererile după această dată, vor primi ajutorul pentru încălzire începând cu luna următoare depunerii cererii.
Potrivit legislației în vigoare, pot beneficia de aceste ajutoare doar persoanele singure sau familiile ale căror venituri cumulate nu depășeșc suma de 615 lei/persoană. Autoritățe informează că orice modificare (venit, număr membri, alte situaţii ) se vor aduce la cunoştinţa Serviciului Public Local de Asistenţă Socială, printr-o nouă cerere care trebuie depusă în termen de 5 zile de la data modificării.
Programul de preluare a cererilor este următorul:
LUNI – JOI: 8,00 – 12,00
14,00 – 15,00
VINERI: 8,00 – 10,00
12,00 – 13,00