Pompierii Detașamentului Turda au avut parte, în cursul zilei de 26 aprilie, de o intervenție mai puțin obișnuită, dar cu final fericit, după ce au fost solicitați să recupereze un papagal ajuns în vârful unui copac.
Apelul a fost făcut în jurul orei 16:00 de o femeie din municipiul Câmpia Turzii, care a anunțat că pasărea sa de companie a zburat din locuință într-un moment de neatenție. Potrivit proprietarei, papagalul, fiind încă pui, s-a oprit în vârful unui brad și nu a mai reușit să coboare, speriat și dezorientat.
La fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri, care a intervenit cu o autoscară. Salvatorii au urcat până la aproximativ 20 de metri înălțime și au reușit să recupereze pasărea în siguranță.
Papagalul a fost ulterior înapoiat proprietarei, intervenția stârnind zâmbete și ușurare în rândul celor prezenți.
