Reprezentanții municipiului Câmpia Turzii anunţă că a fost deschis punct de colectare a donaţiilor pentru sinistraţii din colonia Goldiş, care au rămas fără locuințe în urma incendiului de ieri.
Astfel, persoanele care doresc să doneze alimente sau bunuri de altă natură o pot face la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii, în incinta fostei cantine sociale. Punctul de colectare a donațiilor va funcționa, în intervalul 10.00-16.00. De asemenea, se pot dona și bani în contul RO28BTRLRONCRT0053700002 deschis la BancaTransilvania, sucursala Câmpia Turzii.
Reamintim că incendiul s-a produs ieri, 2 octombrie, pe strada Vasile Goldiș din Câmpia Turzii. În urma acestuia au fost afectate 19 locuințe în care stăteau aproximativ 80 de persoane.