Prima zi de primăvară, bogată în evenimente la Câmpia Turzii

Prima zi a lunii martie a adus multe bucurii pentru copiii, dar și pentru vârstnicii din Municipiul Câmpia Turzii. Aceștia au luat parte la o serie de activități organizate de reprezentanții Asociației Artiștilor Plastici, Centrul de Zi pentru Adulți și Școala Gimnazială „Mihai Viteazu”.

Astfel, elevii unităților de învățământ din oraș, împreună cu reprezentanții Asociației Artiștilor Plastici, au confecționat pe tot parcursul lunii trecute, în cadrul unor ateliere de creație, o serie de mărțișoare originale. Acestea au fost dăruite beneficiarilor Centrului „Carine” din municipiu.

Tot în cursul zilei de ieri, Centrul de Zi pentru Adulți din Câmpia Turzii a avut parte de mai multe surprize. Elevii clasei zero ai Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, însoțiți de doamnele învățătoare, au efectuat o vizită la Centru, unde au oferit membrilor un recital de cântece și poezii, dar și mărțișoare.

De asemenea, Centrul de Zi pentru Adulți s-a bucurat de vizita beneficiarilor Centrului Carine, continuând, astfel seria proiectului „Bunici de împrumut”, cu scopul de a facilita schimbul de experiențe între copii și vârstnici.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close