Un bărbat în vârstă de 69 de ani este cercetat penal după ce a fost prins la volan, în comuna Luna, cu o alcoolemie de aproape 0,80 mg/l în aerul expirat. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 12 septembrie.
În jurul orei 08:10, polițiștii rutieri din Câmpia Turzii, sprijiniți de colegii de la Secția 4 Poliție Rurală, au oprit pentru control un autoturism pe DJ 107F. Testarea cu etilotestul a indicat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce se încadrează la infracțiune.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală din Câmpia Turzii pentru a i se preleva mostre biologice de sânge, necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările faptei.
