Ansamblului de dansuri populare „Ardeleana” din Câmpia Turzii a obținut rezultate excepționale în urma participării la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor şi Tinerilor „Dorna, plai de joc şi cântec”, organizat la Vatra Dornei.
Mai exact, ansamblul a obținut primul loc la secţiunea dedicată formaţiilor de dansuri populare, categoria de vârstă 15 – 18 ani și locul al doilea la secţiunea grupuri vocale, la aceeași categorie de vârstă.
Totodată, solistul și dansatorul Alexandru Martin Fodor, membru al ansamblului de dansuri a fost fost distins cu titlul de cel mai bun dansator al festivalului.
Festivalul a fost organizat în perioada 20 – 22 iulie 2016, de Clubul Copiilor şi Elevilor Vatra Dornei şi Asociaţia “Plaiurile Dornelor”, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, împreună cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina şi Primăria municipiului Vatra Dornei.