Clubul Rotary Câmpia Turzii a început demararea proiectului „Sănătate prin prietenie”, prin intermediul căruia clubul îşi propune să ofere consultaţii medicale gratuite persoanelor din comunităţile izolate care se află în aria municipiului Câmpia Turzii, cu acces limitat la servicii medicale.
Astfel, în perioadele 1-30 aprilie 2016 și 1 noiembrie 2016-30 ianuarie 2017, va fi pusă la dispoziție o unitate medicală mobilă, pe un autovehicul de teren, pentru asigurarea unui consult medical general (ecograf, EKG, pulsoximetru, generator de oxigen, audiometru, dermatoscop, glucometru, oftalmoscop, otoscop etc).
Proiectul a debutat în comuna Triteni, unde au fost consultate peste 30 de persoane.