Şcoala de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca și-a deschis un nou sediu, de această dată în Câmpia Turzii. Inaugurarea noii secții a avut loc miercuri, 12 octombrie, în sala de expoziţii a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”din Câmpia Turzii .
Evenimentul a fost marcat de un spectacol artistic, speech-uri de bun venit şi o expoziţie de pictură.
„Suntem fericiţi că reuşim să inaugurăm o Secţie externă de Arte vizuale şi acest trend este în rând cu ceea ce Şcoala de Arte şi-a stabilit cu ani în urmă: să aibă o adresabilitate cât mai mare în rândul locuitorilor judeţului nostru”, a declarat Vasile Corpodean, managerul Şcolii Populare de Artă Cluj-Napoca.
Printre participanții la această inaugurare s-au numărat și vicepreşedintele Consiliului Judeţean, dl. Vakar Istvan, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, oaspeţi din Cluj-Napoca şi Turda, dar şi numeroşi iubitori de cultură din localitate.
„Nu e un pas, e un prim pas pentru promovarea valorilor şi oamenilor din Câmpia Turzii – iar eu vă asigur de sprijinul Primăriei, pentru că pe al meu o să-l aveţi oricum”, a spus primarul Dorin Lojigan în discursul său.
Şcoala de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca mai deține alte trei sedii în Gherla, Dej și Turda.