Tânăr din Alba, arestat după ce a furat bani din două biserici din Tritenii de Jos

Un tânăr de 24 de ani din județul Alba a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea a două furturi calificate din locașuri de cult din comuna Tritenii de Jos.

Potrivit polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, faptele au avut loc în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, la interval de aproximativ o oră.

Primul incident s-a petrecut în jurul orei 03:00, când tânărul ar fi pătruns fără drept într-o biserică din satul Pădureni, de unde ar fi furat suma de 200 de lei.

La aproximativ o oră distanță, în jurul orei 04:00, acesta ar fi intrat într-un alt locaș de cult din comuna Tritenii de Jos, de unde ar fi sustras 2.000 de lei.

După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe suspect pentru 24 de ore, la data de 29 noiembrie.

Astăzi, 30 noiembrie, tânărul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, pentru documentarea completă a faptelor.

Distribuie articolul

Leave a Comment