Iarna și-a făcut făcut simțită prezența mai repede în acest an. Din cauza vântului puternic, un copac s-a prăbușit în fața Hotelului Tiver, blocând calea de acces. De asemenea, autoritățile au intervenit pentru tăierea unui brad care punea în pericol siguranța cetățenilor de pe strada Laminoriștilor.
„Încă de dimineață iarna și-a intrat în drepturi și la Câmpia Turzii. Domnul primar Dorin Lojigan, alături de colegii de la Domeniul Public au intervenit prompt în urma cu câteva ore în fața Hotelului Tiver, înlăturând un copac prăbușit și blocând calea de acces. Suntem în continuare pe teren și intervenim în diferite locații din municipiu, acolo unde este nevoie.
Din cauza vijeliei am acționat pe strada Laminoriștilor numărul 17, unde s-a impus tăierea unui brad, care punea în pericol siguranța cetățenilor. Trebuie menționat faptul că, la instituția noastră am primit săptămânile trecute o sesizare prin care cetățenii de pe strada Laminoriștilor numărul 17 au semnalat necesitatea tăierii bradului. Astăzi, în urma vijeliei bradul s-a înclinat (având în proporție foarte mare rădăcinile la suprafață), iar bradul prezenta un pericol pentru cetățeni. Chiar dacă vizual, bradul arată bine, din cauza condițiilor meteo și a vântului puternic, s-a decis tăierea acestuia, prioritară fiind siguranța oamenilor ce trec/locuiesc prin zonă.
Împreună cu domnului primar și Domeniul Public Câmpia Turzii vom continua să facem echipă, intervenind ori de câte ori v-a fi necesar pe parcursul zilei și la noapte”, a scris viceprimarul pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare Cod galben de intensificări ale vântului pentru sudul, estul și centrul țării și , respectiv, ninsori moderate cantitativ în nordul și centrul țării, valabilă duminică, între orele 9:00-20:00