Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii. Potrivit informațiilor furnizate de poliție, la data de 20 ianuarie, în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentare, oamenii legii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 17 ianuarie,…

Mașină distrusă de un incendiu în Soporu de Câmpie. Șoferul s-a autoevacuat la timp

Un autoturism a fost distrus de un incendiu izbucnit seara trecută, în jurul orei 19.40, pe raza localității Soporu de Câmpie. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej, prin echipajul de la Punctul de Lucru Mociu. Potrivit informațiilor transmise de autorități, la sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat, vehiculul fiind cuprins în totalitate de flăcări. Din fericire, șoferul a reușit să se autoevacueze înainte de propagarea focului, nefiind înregistrate victime. Pompierii au intervenit prompt și au reușit să stingă incendiul în limitele găsite, prevenind extinderea acestuia la…

Incendiu la o locuință din Câmpia Turzii, stins de pompieri în cursul nopții

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții trecute la o casă situată pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Câmpia Turzii, pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervenind prompt pentru limitarea și stingerea flăcărilor. Apelul la numărul de urgență 112 a fost efectuat în jurul orei 02.30, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj medical. În sprijinul pompierilor a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Câmpia Turzii. Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat în interiorul mansardei locuinței, fiind afectat și…

Acoperiș nou pentru Școala Gimnazială din Soporu de Câmpie, în urma unei investiții de 200.000 de lei

Școala Gimnazială din localitatea Soporu de Câmpie, comuna Frata, beneficiază în prezent de un acoperiș complet reabilitat, după ce Primăria comunei Frata a finalizat lucrările de renovare, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Cluj. Investiția, în valoare de 200.000 de lei, a fost asigurată din fondul de rezervă al Consiliului Județean, ca urmare a degradărilor provocate de fenomenele meteorologice extreme înregistrate în vara anului trecut. Potrivit autorităților județene, intervenția a devenit necesară după ce învelitoarea veche a clădirii a fost grav afectată de intemperii, iar ploile abundente au produs infiltrații…

Bărbat din Câmpia Turzii, arestat preventiv pentru violență în familie și lipsire de libertate

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate. Măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, în data de 16 ianuarie a.c. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție, în data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au dispus…

Acțiune pe DN15: Polițiștii din Turda și Câmpia Turzii au sancționat șoferii pentru viteză, alcool și folosirea telefonului

Astăzi, 11 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul polițiilor municipale Turda și Câmpia Turzii, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o amplă acțiune pe DN15, în intervalul orar 13.00–17.00, menită să crească siguranța rutieră și să prevină accidentele. Scopul intervenției a fost combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, cum ar fi viteza excesivă, depășirile neregulamentare și abaterile care distrag atenția conducătorilor auto, cu accent pe utilizarea telefonului mobil în timpul deplasării. În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale: 5 pentru depășirea limitei legale de viteză, 6 pentru…

Accident mortal la Ceanu Mare. Pieton lovit de un autoturism, șoferul a fugit de la locul faptei

Un grav accident rutier, soldat cu decesul unui pieton, a avut loc în seara zilei de 6 ianuarie, pe DJ 161A, în localitatea Ceanu Mare. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați în jurul orei 20:20 cu privire la producerea evenimentului, conducătorul auto părăsind locul accidentului imediat după impact. Din primele verificări efectuate de oamenii legii a reieșit că un bărbat de 36 de ani, din Ceanu Mare, care conducea un autoturism din direcția localității Ciurgău, ar fi surprins și accidentat un pieton aflat pe partea carosabilă.…