38 de drumuri județene, inclusiv din zona Câmpia Turzii, vor beneficia de lucrări de întreținere în 2018

Consiliul Județean Cluj a aprobat lista celor 38 de drumuri județene pe care se vor executa în anul 2018 lucrări de întreținere (plombări, burdușiri și curățiri ale acostamentelor, șanțurilor și podețelor). Dintre acestea, pe 14 tronsoane, în lungime totală de 113 km, vor fi realizate lucrări de așternere de covor asfaltic.

În acest sens, au fost alocați nu mai puțin de 70.000.000 de lei. Suma cuprinde, alături de contravaloarea lucrărilor propriu-zise de întreținere din 2018, și valoarea contractelor de deszăpezire aferente perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2018, precum și acoperirea costului aferent derulării lucrărilor de realizare a marcajelor și indicatoarelor rutiere, respectiv a posibilelor cheltuieli pentru anumite situații de urgență ivite pe parcursul anului.

„Chiar dacă vorbim de lucrări de întreținere, am insistat ca o bună parte a acestora să se finalizeze cu turnarea de covor asfaltic, astfel încât durabilitatea acestora și beneficiile pe care participanții la trafic le vor resimți să fie cât mai mari”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamintim în acest context faptul că, în urma procedurii de licitație deschisă desfășurate în acest scop, în anul 2015 a fost încheiat între Județul Cluj şi SC Diferit SRL pentru Lotul 1 și, respectiv Asocierea SC Drumuri şi Poduri Judeţene SA – Societatea de Construcţii Napoca SA pentru Loturile 2 și 3, câte un Acord – Cadru de „Lucrări de întreținere pe timp de vară și prestarea serviciilor de deszăpezire a drumurilor județene din Județul Cluj”, pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 7 aprilie 2015 și până în 6 aprilie 2018.

Consiliul Judetean Cluj

Distribuie articolul

Leave a Comment