Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii sărbătorește, astăzi, 8 ani de activitate. Înființată în data de 26 martie 2009, asociația s-a implicat în atragerea comunităţii înspre artă, susţinerea copiilor, a tinerilor şi a debutanţilor de orice vârstă în domeniul artistic.
Totodată, pe lângă numeroasele expoziţii personale sau de grup organizate (pictură, sculptură, fotografie, artă decorativă, grafică), asociaţia s-a implicat în organizarea unor evenimente ale comunităţii (Zilele oraşului, evenimente organizate cu prilejul unor sărbători naţionale, religioase sau laice, Ziua Copilului).
Pe lângă expoziţiile organizate în localitate, AAP Câmpia Turzii a promovat şi în alte localităţi valorile artistice din Câmpia Turzii, membrii săi participând la expoziţii în Cluj-Napoca, Turda. Membrii asociaţiei s-au ocupat de restaurarea Troiţei Eroilor Neamului Românesc din municipiul Câmpia Turzii.
De la înfiinţare, AAP Câmpia Turzii a reuşit să organizeze doar o tabără de creaţie, în anul 2011, o parte din lucrările realizate fiind apoi donate primăriei pentru corpul nou de clădire.
În viitor Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii doreşte să atragă noi membri, chiar din afara localităţii, acţiune care a început deja din anul 2016 prin atragerea unor artişti plastici din Cluj-Napoca, Aiud, Turda, Urca şi Luna. De asemenea, îşi propune să diversifice locaţiile destinate expoziţiilor prin locuri publice ale oraşului pe care să le pună în valoare (cabinete medicale, cafenele etc.), să continue şi să diversifice aria activităţilor prin organizarea unor evenimente locale, judeţene şi naţionale, să editeze albume de artă, să extindă colaborările cu alte instituţii din România şi cu artişti plastici din străinătate, mai ales cu cei din oraşele înfrăţite cu municipiul Câmpia Turzii.
Cu ocazia celor 8 ani de activitate Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii mulţumeşte tuturor partenerilor, colaboratorilor şi mass-mediei pentru susţinere!