Conferinţa „Câmpia Turzii – trecut, prezent şi viitor”


Palatul Cultural „Ionel Floaşiu” din municipiul Câmpia Turzii va găzdui conferinţa intitulată ”Câmpia Turzii – trecut, prezent şi viitor”.

Organizatorii Zilelor Municipiului Câmpia Turzii “Câmpia Turzii-Porţi Deschise” 1 – 13 august 2017 şi membrii Societăţii Culturale “Câmpia Turzii 775” au pregătit o sinteză despre istoria localităţii noastre, procesul de dezvoltare al acesteia, cursul evenimentelor care au contribuit la cronologia datelor existente, precum şi marile momente care o integrează în mod firesc în istoria Transilvaniei.

Fiecare loc al acestui străvechi locaş are o istorie a lui, bogată în evenimente, prin personalităţile dăruite lumii, credinţele şi obiceiurile păstrate din generaţie în generaţie. Câmpia Turzii a avut evoluţia marcată de apartenenţa sa la “întreg”, influienţând fiecare etapă istorică din viaţa urbei.

Astfel, Societatea Culturală “Câmpia Turzii 775”, cu peste 20 de ani de activitate recunoscută, a conceput pentru dumneavoastră “o bancă de date” despre trecutul şi prezentul oraşului nostru.

De-a lungul timpului, membrii Societăţii au desfăşurat numeroase activităţi cultural- artistice, demonstrând de fiecare dată că istoria unei localităţi perpetuată în timp constituie cartea de vizită a comunităţii.

În cadrul conferinţei ”Câmpia Turzii – trecut, prezent şi viitor” se vor expune următoarele aspecte:
– cunoaşterea municipiului Câmpia Turzii prin evocarea unor momente importante, ale unor vestigii, personalităţi şi aspecte cotidiene de-a lungul timpului;
-bibliogafie despre monumentele istorice, clădirile din Câmpia Turzii în timpul războiului –Mircea Nicolae Nemeş
– cunoaşterea activităţii Societăţii Culturale Câmpia Turzii 775 şi a rolului ei în cadrul vieţii culturale din municipiu;
-contribuţia societăţii la cultura si istoria muncipiului prin intermediul publicaţiilor tipărite, activităţilor cultural artistice sub egida Societăţii – exprimare prin fotografii
– cunoaşterea unor momente importante ale trecutului localităţii, evocate în publicaţiile apărute sub egida societăţii – “Orizont în obiectiv” şi “Caietele societăţii”, unde apar momente despre Campia Turzii

La această conferinţă iau cuvântul:
– prof. inv. primar Mircea Ciociu – Istoricul Societăţii Culturale 775
– personalitatea lui Mircea Nicolae Nemeş
– prof. Emil Bujor – primul preşedinte al societăţii
– prof. Constantin Brănescu – Istoria în date a localităţii
– prof. Dan Istrate – Corul ASTRA al Centrului Cultural Câmpia Turzii
-activităţi culturale organizate sub egida societăţii
– prof. Cristina Şopterean – personalitatea lui Victor Ungureanu
– Mircea Crişan – Societatea Culturală Câmpia Turzii 775 în cadrul comunităţii locale
– Vasile Mathe – documentare realizate şi prezentate sub egida societăţii

Vă invităm să participaţi la această conferinţă prin care aveţi posibilitatea să vă îmbogăţiţi cunoştinţele despre localitatea natală, să aflaţi cum s-au realizat investigaţiile în scripte vechi şi care sunt mărturiile celor din Câmpia Turzii- “locul dintotdeauna”.

Conferinţa tematică va avea loc luni, 7 august 2017, ora 16.00,la Palatul Cultural „Ionel Floaşiu”.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close