Consilierul local Sabin Ghemeș este noul viceprimar al Municipiului Câmpia Turzii

Consilierul local Sabin Ghemeș (PNL) este noul viceprimar al Municipiului Câmpia Turzii. Acesta se află la al treilea său mandat de consilier local.

„Am peste 20 de ani de cand activez in structurile Partidului Democrat, iar din 2015 sunt membru in Biroul Politic Local al PNL Campia Turzii. M-am bucurat timp de doua mandate de increderea cetatenilor pe care i-am reprezentat in calitate de consilier local ca presedinte al comisiei sociale si presedinte al comisiei de validare a voturilor din cadrul Consiliului Local”, spunea Ghemeș înainte de alegerile din 2016.

Ghemeș a absolvit studiile Universității Tehnice din Cluj-Napoca (Facultatea de Știință și Ingineria Materialelor) și studiile Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universitatii « Spiru Haret ». De asemnea, acesta a deținut funcția de șef sector termo-energetic în Combinatul Metalurgic Câmpia Turzii, iar din 2002 a fost director tehnic la SC PRELTER PRODSERV SRL.

Reamintim că după mai bine de un an de mandat, Róbert Szabó, fostul viceprimar al Municipiului Câmpia Turzii, a demisionat din funcție, astăzi, 16 noiembrie. La baza deciziei stau motive personale, despre care acesta nu a dorit să discute.

Distribuie articolul

Leave a Comment