Două sensuri unice noi au fost instituite în Câmpia Turzii

Primăria Municipiului Câmpia Turzii informează că, începând de luni, 8 ianuarie 2018, vor fi instituite două sensuri unice noi. Conform unui studiu de trafic efectuat de către o firmă specializată, traficul aglomerat și lipsa unui număr suficient de parcări au fost principalele motive în luarea acestei decizii.

Sensurile unice vor fi instituite în următoarele puncte:

  • pe strada Oțelarilor sens unic dinspre strada Ghe.Barițiu spre strada Aurel Vlaicu;
  • pe strada Decebal tronsonul de la strada Aurel Vlaicu până la strada Vasile Lucaci sens unic dinspre strada Aurel Vlaicu spre Vasile Lucaci.

Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte noua semnalizare rutieră instalată pe aceste artere de circulație.

Reamintim că, în luna decembrie a anului trecut, în municipiu au fost instituite alte trei sensuri unice, după cum urmează:

  • pe strada Băii, ambele tronsoane, de la sediul Taxe și Impozite Locale până la prima intersecție și în continuare până la intersecția cu str. Parcului, 
  • pe strada Parcului, de la sensul giratoriu de lângă Palatul Copiilor, până la hala de lactate din Piața Unirii.
Distribuie articolul

Leave a Comment