Georgiana Sima, consilier local şi preşedinte al TNL Câmpia Turzii, este noul vicepreşedinte al TNL România

Georgiana Sima, consilier local şi preşedinte al TNL Câmpia Turzii, este noul vicepreşedinte al TNL România, în urma alegerilor care s-au desfășurat duminică, 22 octombrie.

La Congresul Tineretului Naţional Liberal, care a avut loc la Palatul Parlamentului au participat 50 de delegaţi de la nivelul TNL Cluj.

De asemenea, Bogdan Pivariu, viceprimar al Comunei Floreşti şi vicepreşedinte al TNL Cluj, a obținut funcția de prim-vicepreşedinte al TNL România.

„Aceste alegeri sunt primele de la momentul fuziunii celor două foste organizaţii şi reprezintă un moment de restart, de unitate şi de întărire a rolului pe care TNL îl are în cadrul Partidului Naţional Liberal şi în rândul organizaţiilor de tineret a partidelor politice de pe scena românească.

Felicităm noul preşedinte al TNL, Mara Mareş precum şi pe cei doi colegi, Georgiana şi Bogdan care au fost susţinuţi pentru a ocupa aceste poziţii naţionale, fiind convinsă că în mandatul lor vor reprezenta cu succes organizaţia Cluj şi îşi vor aduce aportul la creşterea vizibilităţii TNL”, a declarat preşedintele TNL Cluj, Maria Forna, potrivit Ziua de Cluj.

Distribuie articolul

Leave a Comment