Primarul Dorin Lojigan informează că, ieri, 27 noiembrie, a avut loc receptia tehnică finală a unei investiții de 5 milioane de euro a Companiei GreenWEEE International, lider de piață în tratarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Astfel, au fost create 60 de noi locuri de muncă noi, urmând ca, până în toamna anului viitor, să se ajungă la un număr de 100 de angajați. De asemenea, investitorul a achiziționat deja noi hale în incinta combinatului, urmând ca, tot în decursul anului următor, să înceapă o nouă investiție care se va ridica la valoarea de peste 8 milioane de euro.
„Campia Turzii se afla pe un traiect ascendent in ceea ce priveste dezvoltarea economica, numarul investitorilor fiind intr-o crestere continua”, subliniază edilul din Câmpia Turzii.
Despre GreenWEEE International
GreenWEEE International este cea mai mare unitate de tratare și reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) din România și una din cele mai moderne din Europa.
GreenWEEE International în Câmpia Turzii reprezintă un motor verde, precum și creșterea activității de exportare. De asemenea, compania vine în sprijinul comunității și prin programul SIGUREC, ca cel mai modern serviciu de preluare şi de colectare a deşeurilor care există în prezent în România (staţii automate amplasate în parcările marilor retaileri sau în interiorul magazinelor, preluare a deşeurilor din faţă casei, recompensarea pe loc a populaţiei pentru reciclare etc.).