La Câmpia Turzii, AUR este mereu la înălțime. Curteanu: „Toate proiectele sunt orientate către interesul cetățenilor”

Mihai Curteanu a transmis un mesaj ferm după întâlnirea de lucru cu aleșii locali din Câmpia Turzii și localitățile învecinate, subliniind nivelul de implicare și coerența echipei în reprezentarea intereselor cetățenilor.

„Întâlnirea de lucru cu aleșii locali din Câmpia Turzii și împrejurimi a demonstrat încă o dată că acest oraș este puternic reprezentat în deliberativul local. Toate proiectele sunt orientate către interesul cetățenilor, iar fiecare dintre cei prezenți înțelege, fără echivoc, că suntem aici pentru a reprezenta oamenii și nevoile lor reale”, a declarat Curteanu.

Acesta a evidențiat faptul că, la Câmpia Turzii, actul politic capătă o altă dimensiune, una centrată pe comunitate și nu pe interese de partid: „Aici, politica se face altfel. Este despre comunitate și pentru comunitate”.

Un mesaj de apreciere a fost transmis și către Marian Morar, pentru implicarea constantă în viața publică și susținerea inițiativelor locale.

Întâlnirea a beneficiat și de sprijinul coordonatorului regional Gheorghe Călatan, consolidând astfel direcția comună de acțiune și colaborare la nivel local și regional.

Distribuie articolul

Leave a Comment