Marți va fi inaugurat noul sediu al poliției din Câmpia Turzii

Poliția Municipiului Câmpia Turzii va inaugura, săptămâna viitoare noul sediu.

Primăria și Consiliul Local, în colaborare cu Poliția Municipiului Câmpia Turzii invită pe cei interesați marți, 20 martie 2018, ora 11:00, la fostul incubator de afaceri, de pe strada George Coșbuc, nr. 24, unde va avea loc inaugurarea noului sediu al Poliției.

Evenimentul va avea loc cu participarea Înalt Preasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care va oficia o slujbă de binecuvântare a edificiului inaugurat.

Odată cu inaugurarea noului sediu, agenții și inspectorii de poliție vor expune și tehnica din dotare, armamentul și autovehiculele de teren, oferind celor mici posibilitatea de a vedea ce înseamnă o zi în misiune.

Tot din data de 20 martie 2018 va deveni operațional și serviciul de eliberare a cazierelor judiciare, făcându-se primul pas înspre îndeplinirea protocolului încheiat între Municipiul Câmpia Turzii, IPJ Cluj și Instituția Prefectului.

Serviciile de Permise, Pașapoarte și Înmatriculări Auto vor deveni operaționale, prin bunăvoința Prefectului județului Cluj, Aurelian Cherecheș, în cel mai scurt timp.

Evenimentul va marca dezvoltarea serviciilor de poliție puse la dispoziția comunității din municipiul Câmpia Turzii, dar și celebtrarea Zilei Poliției Române.

Distribuie articolul

Leave a Comment