Primăria Câmpia Turzii atrage atenția cetățenilor cu privire la regulile care trebuie respectate în perioada caniculei


Temperaturile ridicate prognozate pentru următoarele zile pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales bolnavilor cronici şi copiilor.

În condiţiile unor temperaturi crescute, chiar şi activităţile obişnuite, zilnice, pot genera disconfort, obligând organismul la un efort suplimentar de adaptare, care atunci când este depăşit, antrenează fenomene clinice caracteristice (sincopa, deshidratarea, crampe calorice, edem de căldură, şoc caloric).

Serviciul Public Local de Asistenţă Socială din Câmpia Turzii face următoarele recomandări :

  • evitarea expunerii la soare şi folosirea de mijloace de protecţie solară (pălării, umbrele, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise);
  • creşterea consumului de lichide la 2 – 4 litri pe zi şi o alimentaţie săracă în grăsimi;
  •  evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;
  • evitarea eforturilor fizice susţinute în perioada zilei în care temperatura atinge valori maxime; activităţile din agricultură, şantiere, hale industriale care nu au posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzător, se pot desfăşura dimineaţa şi seara;
  •  asigurarea de către angajatori, conform legii, a modificării programului de lucru în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi distribuirea de apă minerală;
  •  conducătorilor auto le recomandăm evitarea deplasărilor lungi la orele cu soare puternic, a consumului de lichide foarte reci şi fumatului excesiv;
  •  persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiţii de temperaturi ridicate;
  •  pe raza municipiului puteţi accesa punctele de prim ajutor stradale şi din farmacii. Vă puteţi refugia în biserici – zone răcoroase care vor fi deschise pe perioada caniculei.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close