Târgul „Produs de Cluj” vine la Câmpia Turzii de Ziua Copilului


Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Asociației Produs de Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii organizează la sfârșitul acestei săptămâni târgul tradițional al artizanilor și producătorilor locali. În cadrul evenimentului, desfășurat sub brandul Produs de Cluj, va fi marcată și Ziua Internațională a Copilului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, consideră că inițiativa Primăriei Câmpia Turzii de a sărbători copilăria în cadrul Târgului Produs de Cluj este una de apreciat, deoarece cei mici au ocazia de a avea contacte directe cu artizanii și producătorii și încep să cunoască tradiția și autenticul.

În cadrul manifestărilor de la Câmpia Turzii, pe lângă partenerii Asociației Produs de Cluj care vor expune produse alimentare și de artizanat, vor fi organizate o serie de activități dedicate celor mici. Astfel, sâmbătă 1 iunie, în parcul Berc, locul de desfășurare a târgului, vor avea loc expoziții și demonstrații cu tehnică militară și utilaje de construcții, ateliere interactive de creație sau de jonglerie, ateliere de gastronomie și jocuri specifice vârstei. Tot pentru cei mici va avea loc un spectacol de circ, vor fi prezente păpuși gigantice și se vor modela baloane de săpun. Pe scena din parcul Berc vedete vor fi de 1 iunie micii artiști din zonă, care vor avea ocazia să-și exprime talentul și dragostea pentru folclor.

Târgul Produs de Cluj la Câmpia Turzii se va desfășura între 31 mai și 2 iunie, programul fiind între orele 10.00 și 23.00.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close