76 de persoane au donat sânge în cadrul campaniei derulate de TNL Câmpia Turzii

Acțiunea „Donează sânge. Salvează vieți!”, inițiată de Tineretul Național Liberal din Câmpia Turzii și Asociația Liberalism pentru Comunitate, s-a bucurat de un real succes. 76 de persoane au răspuns afirmativ invitației organizatorilor, cantitatea de sânge donată fiind de 34,2 litri.

„Ne bucură în mod deosebit faptul că a fost cea mai mare participare de până acum la o astfel de acțiune față de anii anteriori, ceea ce înseamnă că noi, comunitatea din Câmpia Turzii conștientizăm necesitatea actului de donare de sânge pentru cei aflați în suferință”, au transmis tinerii liberali din Câmpia Turzii.

Având în vedere succesul campaniei, dar și lipsa acută de sânge din spitale, organizatorii susțin că anual vor fi desfășurate trei-patru sesiuni de donare de sânge, în Câmpia Turzii.

„Mulțumim donatorilor, Centrului de Transfuzie Regional Cluj și managerului Spitalului Municipal “Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii, domnul Adrian Antal pentru acceptul organizării acestei acțiunii în incinta Policlinicii și asigurarea mijloacelor necesare pentru ca această acțiune să se desfășoare în condiții optime. 
Nu în ultimul rând îi mulțumim domnului primar, Dorin Lojigan, președintele PNL Câmpia Turzii și președintele ACL pentru susținerea inițiativelor tinerilor liberali, precum și Irina Munteanu și Edgar Otvospentru că sunteți mereu în sprijinul tinerilor în îndeplinirea acestora”, au mai precizat tinerii liberali.

Distribuie articolul

Leave a Comment