Clubul Rotary Câmpia Turzii continuă și în 2017, programul „Promenada Inimilor”. Acesta îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii ce va avea loc în data de 30 septembrie.
Lansarea traseului va avea loc Sambata 30 septembrie 2017,începând cu ora 11:00, prin organizarea unui cros, la care sunt invitați să participe toți locuitorii oraşului Câmpia Turzii.
„La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?”, spune Prof. Dr. Dan Gaiţă – membru în Consiliul de Conducere al European Heart Network.
Programul „Promenada Inimilor” este inţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 10 ţări europene. Acesta a avut un succes răsunător şi printre români. În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane în lupta bolilor cardiovasculare.