Primăria Municipiului Câmpia Turzii, prin Serviciul Public Local de Asistență Socială, a semnat un protocol de colaborare cu Fundația Speranța Diabeticilor din Turda, valabil în perioada octombrie 2017–octombrie 2018, în vederea efectuării de testări și campanii de prevenție pe tema diabetului.
Serviciile de care beneficiază cetățenii municipiului sunt următoarele:
- testări ale parametrilor funcționali specifice persoanelor diagnosticate cu diabet la Centrul de Zi pentru Adulți și în Cartierele limitrofe – Insulă, Lut, Șarât, Sâncrai – în perioada caldă a anului 2018;
- consilierea persoanelor diagnosticate cu diabet;
- campanii de educație pentru o viață sănătoasă în colaborare cu medici specialiști în domeniu.
Până în prezent, 120 de persoane au beneficiat de testare gratuită a glicemiei din partea personalului medical autorizat din cadrul Fundației, precum și de sfaturi în ceea ce privește importanța automonitorizării și a unui stil de viață adecvat pentru persoanele cu diabet.
Acestea au fost realizate în cadrul Centrului de Zi pentru Adulți, urmând ca pe parcursului anului 2018 să fie amplasate corturi și în restul cartierelor din municipiu, unde cei interesați vor putea fi testați în vederea depistării acestei boli.
„Scopul acestui protocol este de a oferi testări gratuite populației și de a informa publicul despre importanța deosebită a automonitorizării nivelurilor glicemiei şi a unui stil de viață adecvat unei persoane cu diabet. Întrucât această afecţiune este o problemă majoră de sănătate publică este foarte important să conștientizăm metoda de prevenție a diabetului și să cunoaştem factorii de risc care determină apariţia bolii”, a declarat primarul Dorin Lojigan.
Despre Fundaţia “Speranţa Diabeticilor”
Fundaţia “Speranţa Diabeticilor” a luat fiinţă în anul 1999, membru fondator al fundaţiei fiind doamna Maria Angela Mesaroş. Întreaga activitate a fundaţiei se bazează pe munca de voluntariat a persoanelor diagnosticate cu diabet și implicit a specialiştilor din domeniul medical și social.
Fundaţia asigură prin echipa pluridisciplinară de care dispune servicii pentru un număr de aproximativ 5000 de persoane diagnosticate cu diabet sau alte boli cronice din Câmpia Turzii, Turda şi localităţile limitrofe.